Vezi: Bogatul care-a trăit
Toată viața în veselie,
Mândru și nepocăit,
De Domnul nevrând să știe,

În Gheenă i-a fost dus
Sufletul când a murit
Și vedea unde-a fost pus
Lazăr, săracul smerit;

Era în „Sânul lui Avraam”,
Fericit pentru vecie
Pe când el, în chin amar,
Pentru veci o să rămâie!

O, când a văzut Dreptatea
Și mâna lui Dumnezeu
Și-a înțeles ce înseamnă moartea
A strigat din chinul greu:

-„Avraame, părinte brav,
Milă-ți cer și îndurare,
Căci sunt chinuit grozav
În văpaia asta mare!”

Nu știa la cine-i mila
Și puterea și îndurarea?!
O, știa, dar s-a întors fila
Și gusta el nepăsarea!

Îngâmfat și mândru, în viață,
N-a făcut vreo milostenie,
Ori sub Slava cea măreață
Să se plece cu smerenie...

N-a găsit chip să se împace
Cu cuvintele Scripturii
Și nici formă să-și dezbrace
Haina trufiei și-a urii...

Pe pământ, n-a cunoscut
„Stăruința în rugăciune”,
A făcut ce ia plăcut
Cu-o firească înțelepciune,

Bând, mâncând...și-a petrecut
Viața în deșertăciune!
Când sufletul i-a gemut
Strivit de poveri nebune

Nu s-a rugat Domnului...
Nici n-a privit spre Hristos...
O de-acum rugile, lui,
Nu-i mai pot fi de folos!

Astăzi, cât mai vezi lumina
Și ai putere, și gândești
Nu-ți lăsa înșelată inima
De comorile lumești!

Ești un abur care trece
Și lași totul pe pământ,
Cei iubiți te pot petrece
Numai până la mormânt

Iar de-acolo, singurel,
Mântuit sau osândit
Mergi sărmane suflețel
După cum ți-ai pregătit.

Rugăciunea din Gheenă
N-are har de-a fi ascultată,
De a Iadului tavernă
Nu mai trece niciodată!

07/05/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)